Iov, Capitolul 29

• Iov mai înainte.

  1  
  Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis:


• 2  
  „Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,


• 3  
  când candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric!


• 4  
  Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,


• 5  
  când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu;


• 6  
  când mi se scăldau paşii în smântână, şi stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!


• 7  
  Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,


• 8  
  tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.


• 9  
  Mai marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.


• 10  
  Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba de cerul gurii.


• 11  
  Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.


• 12  
  Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin.


• 13  
  Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.


• 14  
  Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.


• 15  
  Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.


• 16  
  Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut.


• 17  
  Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.


• 18  
  Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.


• 19  
  Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.


• 20  
  Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mână.”


• 21  
  Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.


• 22  
  După cuvântările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.


• 23  
  Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.


• 24  
  Când li se muia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.


• 25  
  Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.