-
1
Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
-
2
Sunt unii care mută hotarele, fură turmele şi le pasc;
-
3
iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
-
4
îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
-
5
Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
-
6
Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
-
7
Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
-
8
Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
-
9
Aceia smulg pe orfan de la ţâţă, iau zălog tot ce are săracul.
-
10
Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii şi-s flămânzi;
-
11
în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul şi le este sete;
-
12
în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
-
13
Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
-
14
Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
-
15
Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.
-
16
Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.
-
17
Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi când o văd, simt toate spaimele morţii.
-
18
Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
-
19
Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
-
20
Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
-
21
el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!…
-
22
Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
-
23
El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
-
24
S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.
-
25
Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?”