Cuvintele unui martir nord-coreean: ‘Chiar dacă voi muri, nu am nici un regret’

Numele ei nu este Hae Woo, dar – ca mulți alți nord-coreeni, care au trecut prin experiențe traumatizante – nu vrea să își facă cunoscut numele real și să se expună riscurilor. „Sunt credincioasă”, a spus ea, „din cauza soțului meu, din cauza lucrurilor pe care ni le-a spus el, mie și copiilor noștri, despre Isus. ‘Nu Îl putem vedea’, ne spunea el, ‘dar El este viu și lucrează’.” Acest lucru a devenit mai greu de crezut după ce soțul ei a fost luat și închis într-o închisoare, unde urma să moară. „Tortura prin care a trecut a fost atât de groaznică, este de neimaginat. În fiecare zi, venea un paznic ca să îl pedepsească pentru credința sa. Rămâneau urme de sânge peste tot”, ne-a explicat Hae Woo cu voce stinsă. „Dar chiar și în mijlocul acestor torturi oribile, el era plin de compasiune pentru cei ce nu au auzit despre Isus Hristos”, își amintește Hae Woo. „A intrat la închisoare pe picioare, dar, după toată tortura prin care a trecut, a ajuns să trebuiască să fie târât pe jos… Deși trupul lui era sfâșiat de tot, el le oferea colegilor din închisoare ultimele bucăți de porumb pe care le primea. El a răspândit Evanghelia printre deținuți.” „Se ruga mereu pentru bolnavi, și prin această lucrare, Dumnezeu a construit și o biserică subterană în închisoare prin soțul meu.” La una din ultimele dăți în care copiii și-au văzut tatăl, Hae Woo își amintește, că „el a vrut să le vorbească și lor despre credință, dar erau paznici peste tot. Așa că a făcut ceva simplu și profund. Și-a scris trei cuvinte pe mână: ‘Crede în Isus!’.” Nu după mult timp, a fost ucis de gardienii închisorii pentru că îi îndemna și pe alții să creadă în Hristos. „Chiar dacă voi muri”, i-a spus el soției sale, „nu am nici un regret”. Astăzi, la mult timp după ce Hae Woo a experimentat și ea pe propria piele ororile din închisoare, nu s-au schimbat prea multe. David Curry de la Open Doors SUA a declarat pentru Washington Watch: „În fiecare an, sperăm să primim semne că persecuția creștinilor va scădea. Dar toate forțele, care oprimă expresia credinței noastre – toate aceste forțe au rămas încă pe poziții. În Coreea de Nord, țară care este din nou în topul Indexului Mondial al Persecuției 2020, coșmaruri asemănătoare cu cele prin care a trecut Hae Woo, nu sunt deloc rare. „Comunitatea creștină este tot mai semnificativă în Coreea de Nord”, a mai spus David Curry, „dar comunitățile sunt subterane. Sunt mulți creștini, dar ei se confruntă cu tot felul de greutăți de neimaginat.” Zeci de mii de creștini se află în lagăre de muncă forțată – locuri de groază, pe care Hae Woo le descrie ca fiind rămășițe ale erei naziste. „Fiecare persoană primește o mână de porumb putred; altceva nu este de mâncare. Mai primeam ceva apos, dar nu era supă. Aceasta era mâncarea tot anul. Nimic altceva. Oamenii sunt obligați să muncească mai rău decât vacile și animalele.” De obicei, sunt în pragul morții. Înfometați, bătuți și abuzați. „Ei sunt acolo”, explică Curry, „pentru lucrurile pe care americanii le trec cu vederea în fiecare zi: pentru faptul că dețin o Bible, pentru că sunt creștini și pentru că vorbesc despre credința lor. Aceasta este realitatea lor: să fi înregistrat ca creștin sau să creadă cineva că ești un creștin – și ai devenit dușmanul nr. 1 al statului.” În Orientul Mijlociu și Africa, în locuri precum Afganistan (nr. 2 pe indexul persecuției), Somalia (nr. 3) și Libia (nr. 4), situația nu este mult mai bună. Pedeapsa pentru un creștin este rapidă și decisivă. „Nu este neobișnuit ca credincioșii să fie decapitați. Nu există un proces de judecată”, a spus Curry. „Nu există un tribunal sau ceva asemănător. În topul 10 al țărilor persecutate, extremismul islamic se arată din plin, și acesta se poate observa și în multe dintre celelalte țări din Indexul Open Doors. Este posibil ca să nu fie vina guvernului în sine, dar guvernul este adesea neputincios sau nu are autoritatea de a răspunde sau de a-i limita pe acești actori.” Aici, acasă, unde practicarea credinței noastre este ceva natural – la care nu ne gândim de două ori – este greu de imaginat ce înseamnă o viață de teroare constantă. Acest lucru ar trebui să ne conducă pe toți pe genunchi – în primul rând cu recunoștință, și apoi în rugăciune pentru frații și surorile noastre de pe tot pământul. Curry vrea ca oamenii să afle și despre faptul că „în fiecare an există și o urmă speranță. Credința este din ce în ce mai profundă în aceste locuri unde oamenii sunt persecutați pentru faptul că Îl urmează pe Isus. Comunitățile sunt din ce în ce mai mici, dar tot mai puternice. Iar eu cred că acest lucru îi determină pe oameni să reflecte asupra prețului care trebuie plătit pentru credință.” Ce putem face noi, la mii de kilometri distanță de oameni ca și Hae Woo? Răspunsul lui Curry este simplu: „Avem nevoie ca toată lumea să se roage. Mi-ar plăcea să văd oamenii cum se roagă zilnic – sau măcar săptămânal pentru Biserica persecutată. Adoptă o țară, o cauză sau o persoană. Și începe să te rogi. Vorbește și cu alții despre ceea ce se întâmplă în lumea noastră. Haideți să fim niște avocați pentru aceste persoane și să facem o diferență în lume.” Sursa: Tony Perkins | The Daily Signal