Cel ce dă cu două mâini

„Jack”, mi-a spus într-o zi soția mea, „Am să-ți permit să te justifici verbal atunci când ți-ai creat probleme din pricina propriilor tale cuvinte, însă nu voi permite să te justifici verbal atunci când ți-ai creat probleme din pricina comportamentului tău.” Nu era pentru prima dată când îmi spunea aceste cuvinte în cei 45 de ani de căsnicie. Recunosc că am această tendință. Când prin ceea ce fac insult, dezamăgesc sau mânii pe cineva, reacția mea pe moment este să mă explic și să mă justific folosind cuvinte. Al doilea lucru pe care-l fac este să îmi cer iertare, folosind, de asemenea, cuvinte. Am același reflex instinctiv de a folosi cuvinte și în alte situații: când consolez persoane aflate în situații dificile, când istorisesc povestiri amuzante ca să distrez un microbuz plin de nepoți plictisiți, când pun întrebări perspicace și încep o conversație profundă, sau când povestesc întâmplări personale ca să încurajez un grup de adolescenți să se implice în misiune. Îmi vine natural să folosesc cuvinte. Este un dar principal primit de la Dumnezeu. Dumnezeu creează oamenii cu aptitudinea sau talentul de a dezvolta anumite abilități. Duhul lui Dumnezeu, de asemenea, ne dăruiește unul sau două puncte forte în felul în care comunicăm, ne relaționăm și muncim. El dorește ca noi să dezvoltăm aceste puncte forte naturale prin exersare și apoi să le folosim pentru zidirea Împărăției Lui pe pământ. Biblia numește cel puțin 18 daruri spirituale specifice, dintre care creștinii de obicei au cel puțin un dar principal și alte câteva secundare. Cunosc câțiva creștini care au o combinație unică de daruri spirituale: cel de conducere, administrare, înțelepciune și cunoaștere. Având aceste aptitudini ei pot conduce o companie astfel încât să devină extraordinar de profitabilă. Mulți dintre acești oameni au de asemenea și darul dărniciei și darul de a fi sensibili la nevoile altora. Ei fac o treabă excelentă în a subvenționa Împărăția. Oamenii care au astfel de daruri sunt capabili să vadă oportunități de afaceri acolo unde ceilalți văd doar muncă silnică și riscuri uriașe. Unele persoane au darul evanghelizării. Ei posedă o aptitudine foarte dezvoltată de a simți nu doar când o persoană are nevoie să audă vestea bună dar simt și când oamenii sunt deschiși și pregătiți să asculte. Creștinii care au darul evanghelizării și sunt instruiți să-l folosească, întâlnesc mereu persoane care sunt pregătite să asculte. Mama mea în vârstă de 94 de ani are darul ajutorării și slujirii. Întreaga ei viață și-a dorit să facă lucruri folositoare pentru alții. Cu aproape 60 de ani în urmă, în mijlocul mulțimii de imigranți pe un doc în Halifax, ea s-a așezat pe o valiză și a alăptat un bebeluș a cărui mamă tulburată pierduse laptele. Chiar și acum, numeroșii ei strănepoți poartă pantaloni cu petice cusute de ea. În căminul de bătrâni unde locuiește, își vizitează zilnic prietenii țintuiți la pat și le citește. Creștinii care au darul slujirii văd mereu lucruri pe care le pot face pentru alții. Se pare că Dumnezeu dăruiește cu o mână copiilor Săi talente, aptitudini și daruri spirituale, iar cu cealaltă mână le dăruiește ocazii favorabile pentru folosirea acelor daruri. El Se așteaptă ca noi să apucăm ocaziile și să folosim darurile pe care El ni le dăruiește. În zilele în care întreaga familie Popjes ne strângem să lucrăm, un nepot primește o lopată, altul primește o greblă, iar altul primește un topor. Apoi, îi stabilesc unuia dintre ei să sape un strat pentru flori, altuia să strângă frunzele, iar altuia să taie surcele. Cu o mână le dau uneltele, iar cu cealaltă mână le arăt prilejul pentru a le folosi. Ce caraghios ar fi dacă m-aș aștepta ca toți trei să își folosească uneltele proprii pentru a face toate trei slujbele? Cum ar putea ei să taie lemne cu lopata sau să strângă frunzele cu toporul? În același fel, Dumnezeu ne dăruiește cu o mână uneltele, iar cu cealaltă mână ne arată slujba pe care o avem de făcut. De aceea, te aștepți ca fiecare să își descopere cât mai curând talentele, darurile și aptitudinile, iar apoi să le dezvolte prin instruire și întrebuințare. Regretabil însă, de cele mai multe ori lucrurile nu se întâmplă așa. Am auzit predicatori, am citit autori și am fost învățat de profesori care promovau ideea conform căreia fiecare creștin trebuie să împărtășească vestea bună tuturor persoanelor pe care le întâlnește, să lupte în rugăciune, să fie un consilier plin de compasiune, să ajute pe alții, să încurajeze pe alții, să înceapă noi lucrări, să conducă, să fie asta, să facă alta, și aia și cealaltă. Am văzut creștini zbătându-se să îndeplinească slujbe, mânați de sentimentul vinovăției, dar pentru care nu erau înzestrați nici cu însușiri adecvate, nici cu daruri spirituale. Bineînțeles, se simțeau falimentari, asemenea proverbialului cub de lemn nepotrivit pentru o formă rotundă. Cu toții știm că fiecare slujbă are și anumite părți care nu se potrivesc punctelor forte ale muncitorului, însă nu ne vom petrece întreaga zi de lucru ocupându-ne de domeniul slăbiciunilor noastre. Oamenii înzestrați, care lucrează în domeniile unde-și exercită punctele lor forte, sunt cei mai buni constructori din întreaga Împărăție a lui Dumnezeu. Bisericile care au o conducere bună și agenții respectabile de misiune ca și Wycliffe cunosc acest adevăr. Acesta este motivul pentru care ei insistă ca oamenii care slujesc în organizațiile lor să-și cunoască punctele forte și aptitudinile iar apoi îi ajută să-și aleagă un domeniu de slujire în care ei să strălucească prin excelență. Dumnezeu a desemnat ca oamenii să fie preocupați de activități pozitive, de edificare. El plănuiește să lucrăm din greu, astfel încât să fim obosiți fizic la sfârșitul zilei de muncă. Dar El nu dorește să fim epuizați emoțional. Însă, exact acesta va fi rezultatul dacă lucrăm cu insistență în afara domeniilor noastre de excelență. Atunci când lucrez din greu, pot continua zi și noapte fără să fiu epuizat emoțional. Atunci când încerc să lucrez cu numere, sunt sleit emoțional chiar înainte să îmi găsesc calculatorul. Trebuie să ne încurajăm unii pe alții ca să descoperim cu ce ne-a înzestrat Dumnezeu pe fiecare și să lucrăm pe cât posibil în domeniile noastre de excelență. Vom lucra din greu și ne vom simți obosiți fizic, dar cu toate acestea la finalul zilei vom fi energizați emoțional de simțământul de împlinire pe care-l vom avea. Sursa: A Kick in the Pants, de Jack Popjes