Ioan, Capitolul 6

• Înmulţirea pâinilor.

  1  
  După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei.


• 2  
  O mare gloată mergea după El pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.


• 3  
  Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi.


• 4  
  Paştile, praznicul iudeilor, era aproape.


• 5  
  Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”


• 6  
  Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.


• 7  
  Filip I-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”


• 8  
  Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:


• 9  
  „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?”


• 10  
  Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.


• 11  
  Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.


• 12  
  După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.”


• 13  
  Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.


• 14  
  Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.”


• 15  
  Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.



• Isus umblă pe mare.

  16  
  Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.


• 17  
  S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.


• 18  
  Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată.


• 19  
  După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.


• 20  
  Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!”


• 21  
  Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.



• Pâinea vieţii.

  22  
  Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.


• 23  
  A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu.


• 24  
  Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus.


• 25  
  Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?”


• 26  
  Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.


• 27  
  Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.”


• 28  
  Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”


• 29  
  Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”


• 30  
  „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?


• 31  
  Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.”


• 32  
  Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer;


• 33  
  căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”


• 34  
  „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.”


• 35  
  Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.


• 36  
  Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.


• 37  
  Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:


• 38  
  căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.


• 39  
  Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.


• 40  
  Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”


• 41  
  Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer.”


• 42  
  Şi ziceau: „Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum, dar, zice El: „Eu M-am coborât din cer”?”


• 43  
  Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi.


• 44  
  Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.


• 45  
  În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine.


• 46  
  Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.


• 47  
  Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.


• 48  
  Eu sunt Pâinea vieţii.


• 49  
  Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.


• 50  
  Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.


• 51  
  Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii.”


• 52  
  La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?”


• 53  
  Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.


• 54  
  Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.


• 55  
  Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.


• 56  
  Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.


• 57  
  După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.


• 58  
  Astfel este Pâinea care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.”


• 59  
  Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum.



• Unii ucenici Îl părăsesc. - Mărturisirea lui Petru.

  60  
  Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”


• 61  
  Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?


• 62  
  Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…


• 63  
  Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.


• 64  
  Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.


• 65  
  Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”


• 66  
  Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.


• 67  
  Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”


• 68  
  „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.


• 69  
  Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”


• 70  
  Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.”


• 71  
  Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.