2 Corinteni, Capitolul 3

• Destoinicia apostolului.

  1  
  Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi?


• 2  
  Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.


• 3  
  Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.


• 4  
  Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.


• 5  
  Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,


• 6  
  care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.



• Legământul cel nou şi cel vechi.

  7  
  Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,


• 8  
  cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?


• 9  
  Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?


• 10  
  Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.


• 11  
  În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!


• 12  
  Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală


• 13  
  şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.


• 14  
  Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.


• 15  
  Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.


• 16  
  Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.


• 17  
  Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.


• 18  
  Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.