Jurnal de Misiune partea I-a: Familia Taciuc după o vizită în jungla din Papua Noua Guinee
08 Mar, 2017

Jurnal de Misiune partea I-a: Familia Taciuc după o vizită în jungla din Papua Noua Guinee

Fie ca Domnul Isus să vă întărească paşii pe acest pământ şi să ne ajute pe toţi, ca împreună să putem fi de folos la lărgirea Împărăţiei Cerurilor prin talanţii pe care i-a pus în noi! Suntem bine şi sănătoşi şi am fi vrut să vă scriem mai curând, numai că săptămânile acestea am fost mai ocupaţi. Pe data de 13 februarie am finalizat cu bine cursul de orientare şi acest curs s-a terminat cu o vizită efectivă într-un sat din apropiere unde am avut ocazia să dormim două nopţi (în weekend) la o familie care ne-a găzduit. Scopul a fost acela de a practica cât mai mult cunoştinţele noi de limbă tok pisin pe care le-am acumulat intensiv de curând. Un alt scop al vizitei în junglă a fost şi de a învăţa cât mai multe despre cultura locală. Familiile la care am fost cazaţi (noi şi ceilalţi colegi de la centrul de instruire) sunt creştine şi au deja Biblia tradusă în limba lor, aşa că ne-am bucurat în tot acest timp de părtăşie creştină şi de discuţii despre lucruri din aceeaşi arie de interes. Toate aceste lucruri pe care vi le povestesc aici, fac parte din realitatea vieţii pe care o experimentăm în mijlocul localnicilor. Ne dăm seama acum, mai mult ca oricând de sărăcia în care trăiesc aceste popoare din lumea a III-a pe care le slujim indirect şi ne dorim mai mult ca să îi putem ajuta prin ceea ce ştim să facem cel mai bine. În zilele de după terminarea cursurilor, am putut lucra la reparaţia şi întreţinerea mai multor sisteme care asigură curentul şi comunicaţiile pentru misionarii din junglă şi vedem zi de zi cum această mână de ajutor pe care o oferim, impactează direct procesele de traducere care schimbă inimile oamenilor din interior spre exterior şi oferă educaţie şi şcolarizare pentru băştinaşi.
Pozele acestea (într-un fel hazlii) pe care le-am ataşat, descriu nu numai realitatea crudă în care trăiesc aceşti oameni la limita existenţei, dar şi beneficiile pe care le aduc lucrările de traducere, prin contrast, în aceste zone (dacă aveţi răbdare să citiţi până la sfârşit). Pentru că sunt prea multe evenimente care trebuiesc descrise, am ataşat câteva poze şi am să comentez pe marginea lor.
Satul în care am fost cazaţi se numeşte Ba’e şi se pronunţă cu un sunet special pe care noi nu-l avem în limba română (reprezentat aici prin apostrof) care se numeşte stop glotal*1. Copiii s-au acomodat cel mai repede şi au început să se joace cu ceilalţi copii. Primirea din partea familiei care ne-a găzduit a fost foarte călduroasă. Familia se numeşte Zoco Jim şi Eli şi ei au doi copii pe nume Masia şi Nataniel. În semn de apreciere, Jim a pus să facă un mumu mare pentru noi şi pentru altă familie care a stat în casa vecină. Mumu este un tip special de mâncare care se prepară într-o groapă făcută în pământ. Ei fac o groapă pe care o umplu cu pietre de râu şi apoi fac focul peste pietre în groapă. Pun între lemne şi deasupra lor alte straturi de pietre de râu şi lasă să ardă complet focul din lemn de esenţă tare aproape o oră, până când pietrele se înroşesc. Apoi pun frunze de banane peste pietre în groapă şi pun deasupra carne şi legume. Totul se acoperă bine cu alte câteva straturi de frunze de banane la care li se face o gaură în mijloc. După ce se acoperă toată mâncarea, se pune un alt strat de pământ pe deasupra în forma unui coş de vulcan şi când totul este gata se toarnă apă în coşul de la vulcan. Apa se vaporizează instantaneu curgând printre găurile de la frunzele de banane pe pietrele care au aproape 800 de grade şi fierb totul la temperaturi şi presiuni foarte mari. După ce se toarnă toată apa, se pune un dop din frunze de banane în coşul de la vulcan şi se acoperă vârful cu pământ. Se lasă aproape o oră astupat ermetic şi apoi se dezgroapă. Gustul este foarte bun. De obicei, aceste mese la care ia parte toată comunitatea, se fac la ocazii speciale, la nunţi sau la vizite importante. Când era aproape să fie gata mumu, a venit bătrânul tribului. L-am întrebat în tok pisin câţi ani are, dar mi-a spus că nu ştie. În semn de respect, ne-a ieşit înainte cu arcul cu săgeţi şi l-a adus înaintea noastră ca şi cum ar fi predat o armă. Am cerut multe detalii şi ne-a povestit mult despre materialele din care e făcut arcul şi despre tehnici de vânătoare. Ne-am bucurat că am putut să ne exprimăm bine şi să înţelegem ce ne vorbeşte. Colegul D*2 este un american din Minnesota, profesor de matematică la colegiul din Ukarumpa. Are 1.80m şi n-a putut să întindă arcul la maxim. Jim a adus un fruct pe care nu l-am mai văzut şi care se numeşte marita. Ne-a arătat cum se curăţă cu o unealtă artizanală şi l-am rugat să mă lase şi pe mine să curăţ. Au fost foarte entuziasmaţi că am reuşit să îl curăţ bine şi că nu mi-am tăiat degetele. Mi-au spus cu zâmbetul pe buze: „yu stap man PNG” adică „eşti bărbat din PNG”.
Copiii au ros toată ziua lămâi lime. De fapt, e o specie aparte de lămâi care se numeşte muria în limba tok pisin. Are o aromă similară cu iarba de ceai pe care am văzut-o tot aici în PNG şi seamănă cu gustul coloranţilor artificiali din caramelele albe şi din guma topitoare care era la noi pe piaţă prin 90, după revoluţie. Nu stiu dacă aşa ar trebui să aibă de fapt lămâile lime gustul de copt sau dacă este într-adevăr o specie aparte. În timp ce eu îl ajutam pe Jim să despice lemnele pentru foc, Mihaela o ajuta pe Eli să pregătească legumele pentru mumu. În imagine sunt două specii de cartofi dulci. Una se cheamă kaukau şi cealaltă se cheamă yam. Apoi au pregătit orezul pentru kumu. Kumu este un termen generic pentru toate verzăturile care se mănâncă. Au o specie denumită local „mao grinpela kumu” (kumu verde copt) care arată ca frunza de iederă şi are gust ca frunza de spanac. Este de asemenea, la fel de cărnoasă ca frunza de spanac. Localnicii fac de obicei orez amestecat cu acest tip de kumu şi cu carne, similar cu pilaful de spanac pe care îl facem noi. La acest kumu se adaugă uneori şi varză şi ceapă. Toate casele sunt făcute din acelaşi lemn de esenţă tare. Este o specie de pin care creşte foarte înalt (aprox 25m înălţime) şi care are fibrele roşii şi foarte paralele. Toate lemnele şi scândurile necesare pentru construcţii se despică la topor şi la macetă.
Sâmbătă după-amiază am fost cu Jim ca să ne arate grădina lui, dincolo de râu. Ei sunt cultivatori locali şi Eli vinde la piaţa din Ukarumpa. În imagine este o plantaţie de cafea. Jim are cam două hectare de teren pe care a cultivat banane, cartofi, taro, kumu, yam alb, yam mov, fasole, castraveţi, cafea, kaukau, papaya, trestie de zahăr, arahide şi alte lucruri pe care nu le cunosc şi pe care nu le-am reţinut. N-am ştiut niciodată cum cresc de fapt arahidele şi că sunt tuberculi. Sunt bune şi crude. Când sunt crude au gust de alune de pădure care nu au ajuns la maturitate. Am ajuns la o specie de arbore de cauciuc despre care Jim ne-a spus că este copacul cu jucării. Ne-a spus şi denumirea în tok pisin dar nu mai reţin. A tăiat câteva crenguţe de pin şi a făcut din ele o maşinuţă de jucărie. A folosit fructele care cresc pe coaja acestui copac (ca şi paraziţi) pentru roţi şi pentru articulaţii. Fructul are coajă foarte tare şi elastică ca un cauciuc de maşină, iar în interior este plin cu latex alb. Roţile se lipesc foarte bine de crenguţele folosite drept osii pentru maşinuţă, iar la piesa de îmbinare din mijloc se mai face o a treia gaură ca să se scurgă latexul din ea. Astfel, axul roţilor se roteşte în piesa de legătură fără să se lipească. Am scos briceagul din buzunar şi am făcut şi eu o maşină pentru Iustin, uitându-mă la Jim. Motive de rugăciune: mulțumim pentru că Domnul ne-a purtat de grijă în ceea ce privește sănătatea și celelalte lucruri care sunt necesare pentru această lucrare; mulțumim pentru că am început să fim de ajutor în ceea ce privește asigurarea curentului electric și a comunicațiilor radio pentru misionarii din junglă și acest fapt are impact în mod vizibil asupra lucrării de traducere, scurtând timpi de așteptare de săptămâni întregi; ne rugăm ca să putem să ne acomodăm aici și să putem fi mai eficienți în lucrare. Fie ca Domnul Isus în care credem și pe care Îl mărturisim ca venit pe acest pământ, să ne ajute să putem fi parte integrantă din acest plan măreț de răspândire a Evangheliei Împărăției până la marginile pământului! Conlucrătorii voștri în via Domnului, Marius și Mihaela Taciuc, misionari Wycliffe România