Proverbele, Capitolul 9

• Strigarea prietenoasă a înţelepciunii.

  1  
  Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi.


• 2  
  Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa.


• 3  
  Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii:


• 4  
  „Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice:


• 5  
  „Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!


• 6  
  Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!”


• 7  
  Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară.


• 8  
  Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!


• 9  
  Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!


• 10  
  Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea.


• 11  
  Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.


• 12  
  Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept; dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi.



• Îndemn împotriva ademenirii nebuniei.

  13  
  Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.


• 14  
  Ea şade totuşi la uşa casei sale, pe un scaun, pe înălţimile cetăţii,


• 15  
  ca să strige la trecătorii care merg pe calea cea dreaptă:


• 16  
  „Cine este prost, să vină aici!” Iar celui fără minte îi zice:


• 17  
  „Apele furate sunt dulci, şi pâinea luată pe ascuns este plăcută!”


• 18  
  El nu ştie că acolo sunt morţii şi că oaspeţii ei sunt în văile Locuinţei morţilor.