Faptele apostolilor, Capitolul 4

• Petru şi Ioan la Sinedriu.

  1  
  Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,


• 2  
  foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.


• 3  
  Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.


• 4  
  Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.


• 5  
  A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,


• 6  
  cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.


• 7  
  Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”


• 8  
  Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!


• 9  
  Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,


• 10  
  s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.


• 11  
  El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”


• 12  
  În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”


• 13  
  Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.


• 14  
  Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.


• 15  
  Le-au poruncit doar să iasă afară din sobor, s-au sfătuit între ei


• 16  
  şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.


• 17  
  Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”


• 18  
  Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.


• 19  
  Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;


• 20  
  căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”


• 21  
  I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.


• 22  
  Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.



• Petru şi Ioan la ai lor.

  23  
  După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.


• 24  
  Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!


• 25  
  Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?


• 26  
  Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”


• 27  
  În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,


• 28  
  ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.


• 29  
  Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala


• 30  
  şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”


• 31  
  După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.



• Unirea şi dragostea credincioşilor.

  32  
  Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.


• 33  
  Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.


• 34  
  Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute


• 35  
  şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.


• 36  
  Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru,


• 37  
  a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.