1 Corinteni, Capitolul 13

• Dragostea.

  1  
  Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.


• 2  
  Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.


• 3  
  Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.


• 4  
  Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,


• 5  
  nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,


• 6  
  nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,


• 7  
  acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.


• 8  
  Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.


• 9  
  Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;


• 10  
  dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.


• 11  
  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.


• 12  
  Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.


• 13  
  Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.