Virgil Achihai: „Între moştenirea trecutului, responsabilitatea prezentului şi speranţa pentru viitor”
06 Mar, 2018

Virgil Achihai: „Între moştenirea trecutului, responsabilitatea prezentului şi speranţa pentru viitor”

Discursul secretarului general al Alianței Evanghelice din România la lansarea Proiectului: „România, 100 de ani de conștiință națională și credință creștină”! „În numele Alianței Evanghelice din România, vă mulțumesc tuturor pentru amabilitatea în a onora invitația de a participa la acest eveniment. Pentru noi, organizatorii, prezența dumneavoastră reprezintă confirmarea interesului pentru un astfel de eveniment având ca temă „Marea Unire – 100 ani de conștiință națională și identitate creștină”. Am primit de la generația începutului de secol XX o Românie Mare, pe care, tot ei, după Unire, au îmbogățit-o material și spiritual. Astfel, Bucureștiul era Micul Paris, iar România grânarul Europei. Au urmat anii comunismului, care, printr-o politică direcționată spre ștergerea din conștiința națională atât a valorilor democrației, cât și a celor creștine, a încercat să înlăture, în fond, acele valori care, în acea vreme defineau lumea democratică. Parțial au reușit, dar, în același timp, coloana vertebrală a neamului românesc nu au putut-o frânge. Chiar dacă în închisorile și lagărele de muncă, au fost întemnițați oameni de seamă ai României, spiritul nu poate fi legat, credința și dragostea de țară nu pot fi închise! Poţi lega un om, dar nu îi poţi lega conştiinţa! Apostolul Pavel a fost închis, dar Evanghelia nu a rămas între zidurile închisorii. Făuritorii Marii Uniri au fost oameni deosebiți, care și-au înțeles chemarea și asemenea fiilor lui Isahar, amintiți în Biblie, au știut să înțeleagă vremurile și să spună poporului ce trebuie să facă, fiind ei înșiși exemple vrednice de urmat. Și-au trăit viața nu doar pentru ei, ci și pentru generațiile viitoare. Oameni unici în vremuri unice. Și-au trăit atât chemarea, visul, cât mai ales credința, făcând din ea o stare, o atitudine, dar mai ales au înţeles că este și o luptă pe care erau chemați să o ducă biruitori, în împlinirea idealurilor cele mai înalte despre Dumnezeu, viață, viitor, neam! Din păcate, astăzi, singura rațiune de a fi a multor conducători o reprezintă propria persoană, familia de trup, de interese sau politică, chiar și de credință. Astfel de raţiune hrănește doar VANITATEA. Și încet, încet, vanitatea pervertește CONȘTIINȚA. Făuritorii Marii Uniri ne-au lăsat o cu totul altă moștenire spirituală atât asupra vieții personale, cât mai ales asupra destinului în lume al poporului român: Marea Unire din 1918 reprezintă sublima pagină de istorie a românilor! Nu am dreptul să nu amintesc acum și aici de George Pop de Băsești, unul dintre liderii mișcării memorandiste şi care a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Despre el, Octavian Goga a scris următoarele: „acest om a dat numai și nu a cerut nimănui nimic!”. În greutățile extraordinare prin care România trecea în anul 1917, cine s-ar mai fi gândit, ar mai fi visat, s-ar mai fi implicat în pregătirea Marii Uniri? George Pop de Băsești a avut această viziune a unui viitor numit România Mare. Convingerea mea este că deasupra întregii sale viziuni a pus credința. Susțin această afirmație prin ceea ce se găsește scris pe piatra sa funerară – cuvinte din Sfânta Scriptură: „Acum slobozește, Doamne, pe robul tău în pace, că am văzut slobozirea neamului meu”. Despre el, Nicolae Iorga a scris: „a fost icoana din trecut, garanție morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului!”. Pentru miile de făuritori ai Marii Uniri, maxima lui Aristofan: „Ubi bene, ibi patria” s-a rescris sub forma: „Ubi patria, ibi bene”! Doar aceia care cred din toată inima că acolo unde este patria este bine, pot înțelege și trăi consecvent în prețuirea apartenenței la un anumit popor, cu un specific etnic, lingvistic, cultural, de credință. A rămâne român, dar în același timp a fi și european, înseamnă, precum scria cândva Constantin Noica: „În alte ceruri să privești și sub cerul lumii tale să visezi”, iar în același ton, Lucian Blaga scria: „să fim noi înșine sub stelele noastre și să îngăduim celorlalți să fie ei, sub stelele lor”. În același timp, pentru păstrarea identității de neam și credință, a sutelor de mii de români ce trăiesc în jurul României, suntem datori să cheltuim și să ne cheltuim. Dar mai ales să nu îi uităm! „România este ţara înconjurată de români”, spunea Nicolae Iorga. În încheierea acestei seri de excepție, am să prezint câteva gânduri de suflet legate de Marea Unire din 1918, dar şi de realitățile de multe ori triste din 2018. Dar mai ales despre un viitor mai bun, pe care să îl construim împreună, oameni politici, profesori, teologi, ofițeri, împreună cu mulți oameni care, deși nu au o pregătire superioară, au o inimă ce îi situează deasupra micilor orgolii și pasiuni politice, care, din păcate sunt tot mai prezente în dezbaterea publică despre locul României astăzi într-o Europă unită, dar cu mari probleme de raportare între statele membre și în raport cu restul lumii. Îmi doresc din toată inima ca valorile creștinismului, testate și consacrate timp de 2000 de ani, să rămână ca pietre de aducere aminte ale existenței poporului român. Îmi doresc din toată inima să nu Îl închidem pe Dumnezeu între zidurile Bisericilor, Mănăstirilor, Caselor de Rugăciune, ci să deschidem larg uşile acestor lăcaşe pentru ca românii să îşi aducă aminte de Dumnezeu, în fiecare zi a existenţei lor, nu doar la evenimente! Îmi doresc din toată inima ca Referendumul pentru modificarea Articolului 48 din Constituție să aibă loc cât mai curând. Nu este împotriva cuiva, ci este pentru viitorul nostru, al copiilor noștri şi al neamului nostru! Îmi doresc din toată inima ca în interiorul țării să se audă cât mai multe voci care să transmită mesaje de unitate, de bine comun, de pace socială și demnitate umană. Dar, îmi doresc totodată, ca în exterior să fim o singură voce, care să vorbească despre identitatea noastră națională, credința creștină, progres material și viitor demn. Nu știu dacă voi apuca să văd din nou o Românie Mare ca în 1918, numai bunul Dumnezeu cunoaște! Dar știu că împreună putem construi, astăzi, România măreață de mâine! Doamne binecuvântează România! Vă mulțumesc!”