Zaharia, Capitolul 7

• Posturi şi binecuvântări.

  1  
  În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chisleu.


• 2  
  Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi să se roage Domnului


• 3  
  şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe proroci: „Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?”


• 4  
  Atunci cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:


• 5  
  „Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: „Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?


• 6  
  Şi când mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi?


• 7  
  Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui dimprejur şi când şi partea de miazăzi şi câmpia erau locuite?”


• 8  
  Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:


• 9  
  „Aşa a vorbit Domnul oştirilor: „Faceţi cu adevărat dreptate şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.


• 10  
  Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.”


• 11  
  Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele şi şi-au astupat urechile ca să n-audă.


• 12  
  Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.


• 13  
  Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: „De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor.


• 14  
  Ci i-am împrăştiat printre toate neamurile pe care nu le cunoşteau; ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea; şi dintr-o ţară plăcută cum era, au făcut un pustiu!”