ANALIZĂ BIBLICĂ cu Dr. Vlad Schlezak: Tulburări cauzate de stres, îngrijorare și tulburări disociative la creștini. Partea a III-a
În cadrul seriei „ANALIZĂ BIBLICĂ cu Dr. Vlad Schlezak”, continuăm discuția despre anxietate și suferința emoțională în viața creștinului. În partea a III-a, autorul explică tulburările cauzate de stres și îngrijorare. Sunt analizate agorafobia și fobia socială, din perspectivă medicală și biblică Auditarea Personală în Consilierea Creștină Multidisciplinară (APCCM).
Tulburări cauzate de stres, îngrijorare și tulburări disociative la creștini, aceste tulburări includ un amalgam de simptome. Cel mai frecvent, depresia și anxietatea coexistă. Uneori este greu să știm care a apărut prima. Alteori, ele sunt combinate.
Cuvântul „anxietate” provine din latinescul anxius, folosit pentru prima dată în jurul anului 1525. În general, anxietatea este o stare de neliniște și de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație etc.
Anxietatea este modul în care răspundem la orice aspect al realității pe care îl considerăm o amenințare pentru bunăstarea și siguranța noastră. Termenul „anxietate” cuprinde și alte tulburări, pe care le voi aborda pe scurt.
Până în secolul al XIX-lea, anxietățile erau diagnosticate împreună cu depresiile, deoarece cele două se manifestă deseori împreună. În 1895, Freud a propus ca anxietățile să fie diferențiate de depresii. Acesta este unul dintre puținele cazuri în care cred că a avut dreptate.
Vă voi arăta, în articolele următoare, un exemplu biblic pe care l-am descoperit în Scriptură. Acesta m-a fascinat și cred că poate, și de această dată, să rescrie istoria psihologiei și psihiatriei. Biblia diferențiază anxietatea de frică cu mii de ani înainte ca acestea să fie „descoperite, descrise și clasificate”.
Da, există așa ceva în Biblie. Până atunci, să facem câteva diferențieri:
1. Frica, îngrijorarea și anxietatea – tulburările fobic-anxioase
De obicei, în aceste tulburări, anxietatea este proeminentă în anumite situații sau în raport cu anumite obiecte. De aceea, situațiile sau obiectele respective sunt evitate de suferind.
Bolnavul se poate concentra asupra simptomelor fizice ale anxietății, precum palpitațiile sau senzația că va leșina. Îi este teamă că își pierde controlul asupra situației, că înnebunește sau că moare.
Nu îl interesează faptul că alții gândesc diferit despre situația sau obiectul de care îi este frică. Atunci când se gândește la situația sau obiectul respectiv, prevede un viitor sumbru, plin de anxietate și frică. Fenomenul se numește anxietate de anticipație.
Aceste tulburări pot coexista cu depresia. Toate tulburările fobic-anxioase, cu excepția fobiei sociale, sunt întâlnite, statistic, mai des la femei decât la bărbați.
2. Agorafobia, cu sau fără panică
Bolnavul prezintă simptome psihologice și fizice – autonome – ale anxietății. Acestea nu sunt cauzate de deliruri sau obsesii.
Anxietatea apare în cel puțin două dintre următoarele situații: aflarea în locuri publice, prezența în mulțimi – inclusiv în biserică sau la părtășie –, călătoriile de unul singur sau deplasările departe de casă.
Atunci când aceste situații sunt identificate de bolnav, el le va evita. Suferindul caută în mod clar să evite situația care îi provoacă frică.
Există două subtipuri: agorafobia însoțită de atacuri de panică și agorafobia fără atacuri de panică.
3. Fobia sau frica socială
Fobia socială apare, de obicei, în adolescență și reprezintă frica de ceea ce ar putea spune alții despre persoana respectivă. În acest fel se ajunge la evitarea situațiilor sociale. Apar frecvent stima de sine scăzută și autocritica.
Exemplele includ frica de a vorbi în public, frica de a vomita sau de a mânca în public și frica de a întâlni o persoană de sex opus. Persoana afectată poate să tremure, să roșească, să simtă greață sau nevoia de a urina.
Fobia socială poate evolua până la apariția atacurilor de panică. Bolnavul evită tot mai mult socializarea și poate ajunge la izolare socială.
Persoana cu fobie socială prezintă simptome psihologice, fizice – autonome – și comportamentale ale anxietății. Acestea nu sunt cauzate de deliruri sau obsesii. Anxietatea apare în situații sociale, iar situația de care îi este frică este evitată.
Suferindul va avea atât simptome psihologice, cât și manifestări fizice ale unei anxietăți puternice. Acestea nu sunt cauzate de deliruri psihotice:
„Nu mă duc să vorbesc în față, pentru că nu vreau discuții. Eu am făcut experimente acasă și știu că Pământul este plat, iar voi nu credeți. Da’ de ce voi, penticostalii, nu spuneți nimic despre asta? Sunteți în cârdășie cu cei care mint că Pământul este rotund?” așa îmi spunea, la o conferință, un creștin afectat.
Manifestările nu sunt cauzate nici de obsesii. Ele sunt specifice anumitor situații, precum vorbitul în public, și includ dorința de a scăpa sau de a evita situația respectivă:
„Nu mă duc la școală, ca să nu mă pună să vorbesc în fața clasei. Nu mă duc să spun o poezie la biserică, pentru ca lumea să nu râdă de mine că sunt o proastă care nici măcar nu știe să citească de pe proiector sau din carte.”
Evitarea situației va conduce la intensificarea sentimentului de inferioritate sau de inadecvare.
Atunci când persoana este pusă în fața situației respective, simptomele obișnuite sunt înroșirea feței și frica foarte mare că va fi umilită sau că se va face de râs. Persoana se teme că ceilalți vor observa cât de fricoasă este.
Acești oameni au probleme relaționale și vocaționale, iar gândurile de sinucidere pot fi frecvente. Din punct de vedere psihologic, se folosesc tehnici cognitiv-comportamentale. Din punct de vedere psihiatric, există medicamente eficiente în acest sens.
Trebuie acordată atenție dependenței provocate de unele dintre aceste medicamente, deoarece poate deveni destul de problematică. Am scos astfel de pacienți din asemenea dependențe în aproximativ două luni.
Dar de ce să nu fie medicul atent, să monitorizeze în timp, să optimizeze tratamentul în funcție de necesități și chiar să ia în considerare clase noi de medicamente care nu creează dependență? Dacă nu este tratată, fobia socială poate dura toată viața. Dacă este tratată, există șanse mari de reușită.
În APCCM abordez problema după cum am descris mai sus – medical și psihologic –, dar într-o manieră cristocentrică. Nu folosesc metode păgâne forțate în fragmente de versete, ca să „justifice creștinește” agenda trendului X.
Omul va învăța să se raporteze la ceea ce spune Dumnezeu despre el sau ea. Ținta este triplă: Îl încurajezi spre pocăință, sfințenie și o cunoaștere mai apropiată de Dumnezeu.
Resetezi frica de ceea ce spun alții printr-un nou standard după care se ghidează: Biblia. Rușinea și frica încep să fie percepute mai puțin intens. Omul își face partea, dar lasă frica, îngrijorarea și orice situație socială în mâna lui Dumnezeu.
Evaluarea altora – sau chiar bârfele altora, atunci când omul este deja capabil să ducă mai mult – devine mult mai puțin importantă în comparație cu evaluarea lui Dumnezeu. Aceasta este realizată potrivit standardului Său absolut, Biblia, nu prin perspectivele diferite și valorile dubioase ale lumii. Evident, dacă este nevoie de medicație, aceasta este prescrisă de medic.
Îl ajut să reflecteze analitic prin auditarea biblică APCCM, inclusiv asupra următorului verset:
„Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: «Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!»”
Faptele Apostolilor 5:29
„Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis” – vedem aici dovezi aduse în comun, deoarece răspunsul aparține întregului grup al apostolilor, chiar dacă Petru este un lider.
Practic, ei stau cu toții în Cristos. Chiar dacă liderii Sinedriului se considerau superiori, cele două grupuri se situează în direcții diametral opuse. Liderii L-au respins pe Cristos, în timp ce ucenicii și creștinul de astăzi stau în Cristos.
Este important să înțelegem ideea de „la comun”. Creștinul nu este singur și are parte de o comunitate cu aceleași valori. Are sentimentul apartenenței, fără să trebuiască să se conformeze unor păcate pentru a fi acceptat de niște „nonvalori”.
Ce spun ei la comun?
„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu” – dacă privim contextul, vedem că Domnul Isus le-a spus să predice în zona Ierusalimului, iar Duhul Sfânt a confirmat această poruncă.
Ascultarea de Cristos poate veni uneori la pachet cu rezistență și opoziție. Este mai înțelept să îndurăm opoziția decât să discredităm sau chiar să ignorăm porunca lui Dumnezeu, înțeleasă corect și nu răstălmăcită.
„Decât de oameni!” este un imperativ care nu trebuie scos din context și interpretat în mod delirant. Dumnezeu a acordat autorității umane un loc. Aceasta, în schimb, nu este absolută, iar acest lucru se observă în numeroase exemple istorice.
Dacă Dumnezeu poruncește în Biblie să nu te mai temi și îți oferă soluții, atunci cum ai ajuns să te temi și să asculți mai mult de gândurile și emoțiile tale sau de învățăturile laice – inclusiv din unele forme de „consiliere creștină”?
Haide să analizăm procesul și metodele prin care ai ajuns să ignori Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă mergi la biserică. În schimb, ai ajuns să te supui cuvântului neverificat, meșteșugit și fals al altor oameni. Acest cuvânt te-a înfricoșat până la nivelul la care ai devenit disfuncțional și paralizat de anxietate și frică.
Încearcă să faci o paralelă și să vezi ce spune Dumnezeu despre acest subiect și în următoarele versete:
„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”
Ioan 14:15
„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos.”
Galateni 1:10
God bless you,
Dr. Vlad Schlezak
Va urma – Partea a IV-a
Sursa: